Treceți la conținutul principal

Reţea de trafic de turci, destructurata de DIICOT



Liderii reţelei se ocupau de racolarea migranţilor. Aceşia întrau în România, fie în mod legal, prin obţinerea de vize turistice, fie ilegal,  cu ajutorul unor călăuze şi apoi erau conduşi către ţara unde urmau să ajungă.



Membrii reţelei se ocupau de efectuarea formalităţilor necesare pentru obţinerea în mod fraudulos a vizelor turistice, de cazarea migranţilor în locuinţe sau hoteluri situate în  Bucureşti sau în judeţul Ilfov, de călăuzirea lor până la graniţa româno-ungară. Apoi organizau trecerii frauduloase a frontierei de stat. Pe teritoriul Ungariei, migranţii erau preluaţi de alţi membri ai grupării şi  transportaţi în statele de destinaţie respectiv: Austria – Viena şi Germania – Munchen.

Numărul migranţilor depăşeşte 50 de persoane, preţul plătit de fiecare dintre aceştia fiind de 2000 - 4000 de euro/persoană.

Luni dimineaţă au fost efectuate 18 percheziţii în Bucureşti şi pe raza judeţelor Timiş, Cluj, Alba, Maramureş şi Hunedoara. Zece persoane au fost audiate de către DIICOT.

Simultan cu operaţiunea procurorilor D.I.I.C.O.T., autorităţile judiciare germane, austriece şi spaniole au declanşat o acţiune pentru depistarea membrilor grupării aflaţi în aceste ţări.

Vezi mai mult despre Reţea de trafic de migranţi, destructurată de DIICOT in Realitatea.NET - Stiri - JUSTI?IE

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Sergiu Bahaian si-a turnat partenera de orgii la Parchet

ANCHETE - JUSTITIE +SCANDAL: Cati Onica (24 de ani), fosta iubită a lui Sergiu Băhăian (47 de ani), a fost reclamată de controversatul om de afaceri că a săvârşit, cu intenţie, mai multe infracţiuni economice.

Băhăian a explicat procurorilor că tânăra era asistent manager în cadrul societăţii pe care o controla pentru a înşela partenerii de afaceri - SC Gimatex SRL. În cadrul firmei, Cati nu îndeplinea doar atribuţii specifice unei secretare, ci ar fi întocmit şi acte care aveau ca scop inducerea în eroare a furnizorilor cu privire la bonitatea firmei, ar fi dat informaţii false despre cât de bogat este patronul său şi despre activităţile societăţii care se desfăşurau în diferite zone ale ţării. Tânăra,originară din Republica Moldova, ar fi completat şi ar fi postdatat mai multe cecuri care erau semnate ulterior de sahistul Dan Negureanu.

Citește mai departe...

Album de arta: “Fotografia erotica”

Album de arta cu fotografie erotica din toate timpurile.

Fotografia erotica – Adauga in cos Editura: AQUILA 93 Nr. pagini: 254 Categoria: Arta Fotografica Fotografia erotica – Adauga in cos
Scopul acestei carti este de a prezenta imagini ale artei erotice care nu au fost publicate anterior. Au fost evitate fotografiile realizate de artisti celebri care au constituit deja subiectul monografiilor.

Fotografia de calatorie – ghid pentru profesionisti si amatori

Michael Freeman, “Fotografia de calatorie” (ghid) Nr. pagini: 192 An aparitie: 2010 Autor: Michael Freeman Editura: LITERA Categoria: Arta Fotografica Promotie: Ghid – Fotografia de calatorie (cumparare) De la peisaje exotice şi faună până la oraşe aglomerate şi oameni interesanţi, fotografiile tale de călătorie vor deveni spectaculoase. Bogat ilustrată cu imagini extraordinare, Fotografia de călătorie te va învăţa cum să fii atent la detalii, cum să eviţi clişeele şi cum să apreciezi frumuseţea şi unicitatea unui loc aparent banal. Michael Freeman este unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi internaţionali şi autor a nenumărate cărţi despre fotografie, depăşind un milion de exemplare vândute. A călătorit în toată lumea, realizând fotografii pentru revista Smithsonian, dar a lucrat şi pentru alte publicaţii faimoase precum Reader’s Digest şi Geo.